AMENAJARE INGENIOASĂ ȊNTR-O CASĂ “MINUSCULĂ” CategoriesTendinte

AMENAJARE INGENIOASĂ ȊNTR-O CASĂ “MINUSCULĂ”

Ȋn ultimii ani s-a simțit această tendință a oamenilor de a-şi construi case tot mai mari şi mai impunătoare. Cu toate acestea, există o categorie de proprietari care sunt dispuşi să renunțe la principiul “cu cât mai mare, cu atât mai bine” şi vor să descopere farmecul unor spații mici sau chiar foarte mici. Ȋn această categorie intră acele casuțe care au o suprafață de câțiva metri pătrați, dar cu toate acestea, lipsa spațiului nu se simte, fiind compensată de designul şi amenajarea ingenioasă a interiorului. Astfel, după ce treci pragul unei astfel de locuințe, ai tendința să uiți cât de mică este ȋn realitate.

Un exemplu este această casă, mai mică decât o garsonieră, cu o suprafață de doar 26 de metri pătrați şi o ȋnălțime de 4,5 metri. La exterior pare modestă, ȋnsă interiorul cu siguranță te va cuceri şi ȋți va demonstra că nu ai nevoie de mult spațiu dacă ştii cum să-l amenajezi.

Amenajare ingenioasa intr-o casa minuscula_Chris Heininge (13)

Amenajare ingenioasa intr-o casa minuscula_Chris Heininge (12)

Ideea acestei case “minuscule” ȋi aparține lui Chris Heininge, un artist şi designer desăvârşit, care a reuşit să transforme un spațiu mic ȋntr-o locuință cochetă. Artistul a descoperit frumusețea spațiilor mici ȋn Japonia, acolo unde a trăit timp de 20 de ani, având ca inspirație ȋn proiectarea acestei case arta japonezilor de a trăi frumos şi simplu ȋn spații restrânse.  Ȋn 1999, Chris Heininge a observat tendința oamenilor de a se ȋndrepta către case mai mici, cu mai multă personalitate şi de atunci a pus bazele a zeci de case mici, care prezintă avantaje financiare atât din punct de vedere al construcției, cât şi al ȋntreținerii.

Amenajare ingenioasa intr-o casa minuscula_Chris Heininge (14)

Căsuța din imagini este un exemplu clar că orice spațiu, oricât de mic, poate fi transformat ȋntr-o locuință cochetă, aerisită şi cu toate dotările necesare pentru cei care locuiesc ȋn ea. Deşi pare greu de crezut, casa “minusculă” are sufragerie, bucătărie, baie şi un dormitor la etaj, toate mobilitate ȋntr-un mod atractiv. Ȋn plus, lumina naturală pătrunde cu uşurință prin cele trei ferestre şi prin uşile glisante cu suprafețe vitrate de la intrarea ȋn locuință.

Putem ȋncerca un exercițiu de imaginație făcând turul casei ȋmpreună. Intrăm direct ȋn camera de zi, un spațiu mic, dar aerisit şi luminos datorită uşilor vitrate şi a ferestrei dreptunghiulare. Tot la parter găsim bucătăria, singura ȋncăpere fără fereastră proprie, ȋnsă fiind o extindere a sufrageriei, lumina naturală ajunge şi ȋn acest spațiu. Și baia, deşi extrem de mică, are fereastră proprie, ȋngustă şi ceva mai ȋnaltă. Dormitorul se află la etaj, accesul făcându-se printr-o scarcă ȋngustă, la baza căreia se află o altă fereastră, de data aceasta rotundă. Desigur, şi nivelul superior al casei se bucură de lumina naturală care pătrunde printr-o fereastră arcuită.

Amenajare ingenioasa intr-o casa minuscula_Chris Heininge (15)

Amenajare ingenioasa intr-o casa minuscula_Chris Heininge (16)

Amenajare ingenioasa intr-o casa minuscula_Chris Heininge (17)

Amenajare ingenioasa intr-o casa minuscula_Chris Heininge (18)

Amenajare ingenioasa intr-o casa minuscula_Chris Heininge (19)

Amenajare ingenioasa intr-o casa minuscula_Chris Heininge (10)

Amenajare ingenioasa intr-o casa minuscula_Chris Heininge (11)

Iată că un spațiu mic poate fi transforamt ȋntr-o locuință primitoare dacă este proiectat corect şi amenajat corespunzător. Ȋn plus, ne dăm seama ȋncă o dată de importanța ferestrelor ȋntr-o ȋncăpere atunci când vedem că această casă, de doar 26 de metri pătrați, a fost gândită cu ferestre ȋn aproape toate ȋncăperile, de diferite forme şi mărimi. Rezultatul final este unul spectaculos: o casă locuibilă, complet utilată şi inteligent organizată.

V-ar plăcea să locuiți, măcar pentru o zi, ȋntr-o casă “minusculă”?

Gravatar image
By

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *